Despre AMRSP
Autoritatea Municipală de Reglementare a Serviciilor Publice (AMRSP) este un organism autonom, de interes local al municipiului București, cu personalitate juridică, finanțată din venituri extrabugetare, având calitatea de Autoritate de Reglementare Tehnică.
AMRSP exercită atribuțiile prevăzute în Contractul de Concesiune nr. 1329/29.03.2000, încheiat între Municipiul București, în calitate de Concedent, și societatea Apa Nova București S.A., în calitate de Concesionar, și în Actele Adiționale la Contractul de Concesiune, asigurând urmărirea aplicării reglementării serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare din municipiul București.
Principii de funcționare
Continuitatea fiecărei forme de serviciu public din punct de vedere cantitativ și calitativ
Adaptabilitate la cerințele utilizatorilor
Aplicarea acelorași reguli tuturor utilizatorilor serviciilor publice
Asigurarea transparenței activității proprii față de utilizatorii serviciilor publice
Măsurarea calității serviciilor publice pe bază de indicatori de performanță
Respectarea prevederilor legale privind protecția mediului
Obiective generale
- Urmărirea aplicării reglementărilor serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare din municipiul București
- Monitorizarea cu maximă obiectivitate a respectării de către Concesionar a reglementărilor specifice
- Monitorizarea, în condiții de imparțialitate, independență și integritate, a respectării nivelelor de servicii prevăzute în Contractul de Concesiune
- Notificarea neîndeplinirii de către Concesionar a obligațiilor privind realizarea nivelelor de servicii
- Menținerea unei baze de date privind performanțele Concesionarului
- Elaborarea de analize comparative ale performanțelor
- Medierea litigiilor dintre utilizatorii serviciului public și Concesionar