Cine suntem

Autoritatea Municipală de Reglementare a Serviciilor Publice (AMRSP) este un organism autonom, de interes local al municipiului București, cu personalitate juridică, finanțată din venituri extrabugetare.

AMRSP are calitatea de Autoritate de Reglementare Tehnică, exercitând atribuțiile prevăzute în Contractul de Concesiune nr. 1329/29.03.2000, încheiat între Municipiul București (Concedent) și societatea Apa Nova București S.A. (Concesionar), și în Actele Adiționale la Contractul de Concesiune.

Sediul AMRSP

Principii de funcționare

În activitatea sa, Autoritatea de Reglementare Tehnică urmărește aplicarea următoarelor principii și reguli de funcționare, esențiale pentru serviciile publice de interes local:

# Principiu
a)Continuitatea fiecărei forme de serviciu public din punct de vedere cantitativ și calitativ
b)Adaptabilitate la cerințele utilizatorilor
c)Aplicarea acelorași reguli tuturor utilizatorilor serviciilor publice
d)Asigurarea transparenței activității proprii față de utilizatorii serviciilor publice
e)Măsurarea calității serviciilor publice pe bază de indicatori de performanță
f)Respectarea prevederilor legale privind protecția mediului

Obiective generale

  1. Urmărirea aplicării reglementărilor serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare din municipiul București
  2. Monitorizarea cu maximă obiectivitate a respectării de către Concesionar a reglementărilor specifice serviciului public
  3. Monitorizarea, în condiții de imparțialitate, independență și integritate, a respectării nivelelor de servicii specifice prevăzute în Contractul de Concesiune și Actele Adiționale
  4. Notificarea neîndeplinirii de către Concesionar a obligațiilor privind realizarea nivelelor de servicii specifice serviciului public din municipiul București, în conformitate cu procedurile prevăzute în Contractul de Concesiune
  5. Menținerea unei baze de date privind performanțele Concesionarului
  6. Elaborarea de analize comparative ale performanțelor
  7. Medierea litigiilor dintre utilizatorii serviciului public și Concesionar

Date de contact

Str. Regina Elisabeta nr. 41
Sector 5, București, România

021.311.20.63
secretariat@amrsp.ro